Regulamentul de organizare și funcționare (ROF) al Departamentului pentru Învățământ la Distanță și Învățământ cu Frecvență Redusă (DIDIFR) din cadrul Universității din Oradea stabilește cadrul instituțional privind organizarea, funcționarea și managementul programelor de studii organizate în sistem de învățământ la distanță (ID) și învățământ cu frecvență redusă (IFR).

Regulamentul definește structura organizatorică a departamentului, atribuțiile structurilor de conducere, responsabilitățile personalului implicat în desfășurarea programelor de studii ID/IFR, precum și modul de organizare a activităților didactice și administrative specifice acestor forme de învățământ.

Regulamentul de organizare și funcționare al DIDIFR a fost aprobat prin Hotărârea Senatului Universității din Oradea, în conformitate cu legislația națională privind organizarea învățământului superior și cu reglementările Ministerului Educației și Cercetării.

Textul integral al regulamentului poate fi consultat accesând documentul aici

 

 

 

 

CONTACT

Str. Universității nr. 1, Oradea
+40 259 432 830
+40 259 432 789
rectorat@uoradea.ro